ARMATA IA PUTEREA. Lovitură de stat în direct, la televizor, în Thailanda. UPDATE

ARMATA IA PUTEREA. Lovitură de stat în direct, la televizor, în Thailanda. UPDATE
Publicat: 22/05/2014, 19:58
Actualizat: 28/03/2019, 23:10

Șeful forțelor armate terestre din Thailanda, generalul Prayut Chan-O-Cha, a anunțat o lovitură de stat, joi, într-o declarație televizată, după șapte luni de criză politică, relatează AFP.

„Pentru ca această țară să revină la normal”, forțele armate „trebuie să preia puterea începând cu 22 mai, ora 16.30” (12.30 ora României), a precizat el.Generalul, care a declarat legea marțială marți, a invocat violențele din țară care s-au soldat cu 28 de morți de la începutul crizei, în toamnă.

„Toți thailandezii trebuie să rămână calmi și funcționarii trebuie să continue să lucreze ca de obicei”, a adăugat el.

Anunțul televizat are loc după a doua sesiune de negocieri între principalii actori ai crizei, destinată găsirii unui compromis.

Pornchai KITTIWONGSAKUL/AFP/Mediafax

Liderii manifestanților celor două tabere au fost luați de la locul reuniunii în vehicule militare, sub pază, chiar înainte de anunțarea loviturii de stat, potrivit martorilor oculari.

Thailanda s-a confruntat cu 18 lovituri de stat sau tentative de lovituri de stat în aproape 80 de ani. Ultima datează din 2006, împotriva fostului premier în exil Thaksin Shinawatra, și a antrenat o serie de crize politice care au scos în stradă inamicii și susținătorii miliardarului, care rămâne, în pofida exilului său, factorul de diviziune al țării.

Episodul actual a început în toamnă cu manifestații care cereau plecarea de la putere a surorii acestuia, Yingluck, premier din 2011. Ea a fost destituită de justiție la începutul lui mai.

Armata impune restricții de circulație

Armata thailandeză a instituit restricții de circumație, la puțin timp după ce a anunțat, în direct la televiziune, o lovitură de stat, relatează AFP.

„Nimeni nu va avea voie să-și părăsească locuința între ora locală 22.00 și 05.00 (01.00, ora României)”, a declarat un purtător de cuvânt al armatei.

Armata thailandeză suspendă Constituția și demite Guvernul

Constituția a fost suspendată, Guvernul a fost demis, Senatul rămâne

„Constituția din 2007 este suspendată, cu excepția capitolului privind monarhia”, a declarat un purtător de cuvânt militar pentru televiziune.

„Senatul funcționează în continuare”, a precizat el, în timp ce „Guvernul a fost suspendat.

UE, apel la revenirea rapidă la „procesul democratic”

Uniunea Europeană pledează pentru „revenirea rapidă la procesul democratic legitim” în Thailanda, reacționând la lovitura de stat militară din această țară, informează AFP.

„Este de o importanță crucială ca Thailanda să revină rapid la procesul democratic legitim”, a declarat purtătorul de cuvânt al lui Catherine Ashton, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe.

„Este necesar să fie organizate cât mai curând alegeri exhaustive și credibile”, recomandă oficialul UE.

MAE: Nu au fost semnalate cazuri de cetățeni români aflați în situații deosebite în Thailanda

Ministerul de Externe a precizat, la solicitarea MEDIAFAX, că, până în prezent, nu au fost semnalate cazuri de cetățeni români aflați în situații deosebite pe teritoriul Thailandei, în contextul loviturii de stat.

„Ambasada României în Regatul Thailandei informează că, până în prezent, nu au fost semnalate cazuri de cetățeni români aflați în situații deosebite pe teritoriul acestei țări”, se arată în răspunsul MAE.

„Reprezentanții Ambasadei României la Bangkok mențin contactul permanent cu autoritățile thailandeze și sunt pregătiți să acorde asistență consulară de specialitate, în limita competențelor legale, dacă situația o va impune”, mai precizează Ministerul de Externe.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Momentul în care un bărbat își dă seama că de 30 de ani locuia lângă...
Horia Tecău, luat pe cameră din bar de șefa de la taxe și impozite Sector...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Salman Khan și Iulia Vântur, primele imagini de la nuntă! Filmarea cu ei a scăpat...
„Plecați acasă!”. Turiștii din Barcelona au fost alungați de la terase și atacați cu pistoale...
Vali a murit la Costineşti, după ce şi-a presimţit sfârşitul: 'Să îmi reparaţi maşina şi...'
Cauza reală a morții lui Marilyn Monroe! Ce s-a întâmplat ore întregi cu trupul neînsufleţit...
Liceul în care un singur elev a luat examenul de Bacalaureat 2024
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Ce avere are Serghei Mizil: Fiul fostului demnitar a dezvăluit adevărul despre proveniența banilor săi...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Dacia lucrează la un nou model. Acesta va înlocui un BEST SELLER ce a dominat...
Alianţa lui Viktor Orban şi-a ales preşedintele pentru noul grup din Parlamentul European. Cine preia...
Imagini DE ARHIVĂ cu valurile de CĂLDURĂ de pe vremuri
S-a dat interzis pentru cei cu telefoane mobile. Toți românii trebuie să înțeleagă
Fără BAC la facultate. Lista universităților
Rezultate Bac 2024. Notele de la Bacalaureat, publicate pe edu.ro! Cum se face contestație și...
VIDEO Edu.ro Rezultate BAC 2024: S-au afișat notele. Scrie codul tău și află ce medii...
Cât de mult îl iubește Corina Caciuc pe Laurențiu Reghecampf: “Nu cred că există un...
Nikita, marea absentă de la Neversea. Motivul pentru care n-a mai ajuns să cânte cu...
BANCUL ZILEI. Bulă, care de-abia şi-a cumpărat o maşină, merge la un service auto: Cât...
Cum învingeau oamenii căldura înainte de aerul condiționat? Foloseau ventilatoare de mână, mergeau la film...
×